În Capitală, căldura se oprește în zona Fundeni pentru 24 de ore, ca urmare a unei avarii produse pe o magistrală veche de 43 de ani.

Până spre miezul nopții, căldura va fi oprită și în cartierul Aviației și în zona Apusului din Sectorul 6.

Furnizarea agentului termic în zona Fundeni se sistează pentru un interval de maximum 24 de ore, ca urmare a unei avarii produse pe Magistrala de termoficare 2Dn 600, veche de 43 de ani, care ar fi trebuit înlocuită cu 23 de ani în urmă.

Potrivit unui comunicat al RADET transmis joi AGERPRES, cinci puncte termice şi două instituţii sunt afectate de această avarie.

Totodată, se sistează agentul termic până la ora 24:00 în cartierul Aviaţiei, ca urmare a unei avarii produse pe o magistrală de termoficare Dn700, poziţionată înaintea zonei unde deja se înlocuiesc tronsoane din perimetrul străzii Nicolae Caramfil.

Magistrala are o vechime de 36 de ani, iar înlocuirea celor mai afectate tronsoane a început în vara acestui an.

Tot joi, se sistează agentul termic, pentru maximum 12 ore, în zona Apusului din Sectorul 6, pentru remedierea unei avarii apărute pe tronsonul care alimentează această zonă – conductă Dn400, reţeaua fiind veche de 54 de ani.

RADET îşi cere scuze bucureştenilor pentru disconfortul creat şi precizează că în ultimii doi ani a început un amplu program de înlocuire şi modernizare a conductelor de termoficare, însă trebuie să avem în vedere faptul că sistemul de termoficare a fost construit în 20 de ani, ceea ce înseamnă un ritm de 50 km/an, se mai precizează în comunicat.