Circulația rutieră pe Transalpină va fi redeschisă de miercuri.

Conform prefectului de Gorj, pe acest drum au fost efectuate și ultimele pregătiri care țin de siguranța rutieră, iar circulația șoferilor nu mai prezintă un risc.

Deschiderea circulației rutiere pe Transalpină era anunțată la sfârșitul acestei luni.

Cantitățile mari de zăpadă depuse pe carosabil care în unele zone depășeau 4 metri, i-au determinat pe cei de la Compania Naționala de Autostrăzi și Infrastructura Rutieră să aproximeze curățarea carosabilului pe 1 Iulie.

Forțați și de vizitele inopinate ale prefectului de Gorj în zonă pentru a vedea stadiul lucrărilor de deszăpezire, angajații de la Secția de Drumuri Naționale din Târgu-Jiu au mărit ritmul de lucru.

Astfel s-a ajuns ca verificarea tehnică a șoselei care implică și montarea elementelor de siguranță și semnalizarea corespunzătoare să fie gata cu doua săptămâni înainte. Pe drum se poate deja circula în siguranță, însă abia mâine o comisie a CNAIR va da drumul oficial la traficul rutier. Drumul a fost închis anul trecut in luna octombrie.