Comisia Tehnică a Federației Române de handbal a decis astăzi să îl demită pe tehnicianul suedez, după ce a analizat evoluția echipei de la Campionatul Mondial din Japonia.

Amintim, handbalistele “tricolore” au pierdut 3 meciuri la o diferență de cel puțin 12 goluri, fiind învinsă și de Japonia, cu 37-20.

Tomas Ryde a participat la ședință și și-a recunoscut greșelile, acceptând să demisioneze dacă va fi votată schimbarea lui.

După ce majoritatea a decis ca el să plece, tehnicianul scandinav a urat succes echipei la turneul preolimpic din luna martie, unde va înfrunta Norvegia, Muntenegru și Coreea de Nord.

Federația va trebui să numească un nou selecționer al reprezentativei feminine până săptămâna viitoare, când handbalistele se vor reuni la București pentru un prim stagiu de pregătire.

Conducătorii forului au declarat deocamdată doar că viitorul tehnician va fi aproape sigur un român.