Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România organizează, miercuri, un miting de protest şi o conferinţă de presă în faţa sediului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Organizatorii estimează prezenţa a aproape 100 de persoane la manifestaţie.

Scopul mitingului este, potrivit unui comunicat, “atragerea atenţiei asupra situaţiei grele în care se află activitatea tipografică în România şi în mod special CNI CORESI SA, din cauza încercărilor de desfiinţare, prin manevre oculte, a companiei”.