Gest impresionant al unui agent de securitate din Timişoara, care a găsit un plic cu 30.000 de euro, într-un centru comercial și i-a predat Poliţiei, care acum încearcă să dea de urma păgubitulului.

Daniel Luca este angajat al unei firme de pază unde câştigă 2.000 de lei pe lună.

TIMIȘOARA: Un agent de securitate a dus la Poliție un plic cu 30.000 de euro, găsit într-un centru comercial
Plicul cu bani rămăsese blocat sub roata unui coş de cumpărături.

„Am desfăcut plicul, m-am uitat şi am văzut că sunt bani. Erau două teancuri cu bancnote de 200 de euro. I-am spus casierei să îşi vadă de treabă şi am urcat sus, la şefa de magazin”, a spus Daniel Luca. Pasul următor, a fost acela de a anunţa Poliţia, care a ridicat cele 150 de bancnote ce însumau 30.000 de euro.

„M-am gândit că cineva i-a pierdut, că-i bogat, că-i sărac… mă gândeam ca omul ăla, să nu îşi facă rău, că e o sumă mare de bani”, a mai spus agentul de pază.
Gestul acestuia i-a impresionat şi pe superiorii lui, care au decis să îl recompenseze.
Raymond Koncz, şeful regional al firmei de Securitate, a declarat că Daniel Luca „a fost propus pentru angajatul lunii şi va primi o diplomă şi o sumă de bani”.

„Ne bucurăm să avem asemenea angajaţi, mai ales pe criza asta. Alţii ar fi băgat mâna. Tocmai de aceea îl felicităm şi ne dorim să o ţină tot aşa”, a spus Raymond Koncz.

Acum, poliţiştii din Timiş îl caută pe cel care a pierdut banii, pentru a-i înapoia.
„Banii au fost predaţi poliţiştilor de la Secţia 3 în baza unui proces verbal. Până acum însă nimeni nu a reclamat pierderea lor. Continuăm însă cercetările, iar acum vizionăm şi imaginile de pe camerele de supraveghere”, a spus Aurora Voicilă, de la IPJ Timiş.

Identificarea păgubitului este anevoiasă, pentru că toţi clienţii magazinului care apar pe imagini poartă măşti de protecţie. Tocmai de aceea, poliţiştii aşteaptă acum ca persoana care a pierdut plicul cu bani să depună plângere.