Doi tineri au fost atacaţi cu un cuţit, luni seară, într-o sală de cinema a unui mall din Timişoara, situat pe Calea Șagului.

Victimele au fost deranjate că agresorul vorbea prea tare în timpul filmului.

La un moment dat, individul gălăgios a scos un cuţit şi l-a înțepat pe unul dintre tineri în palmă, iar pe al doilea în cot. Potrivit medicilor, rănile sunt superficiale.

Agresorul a fost săltat de poliţiştii sosiți la fața locului şi dus la Secţia 3 pentru a fi audiat.