Conducerea Spitalului CFR Timişoara a anunţat că o asistentă medicală care a fost depistată cu SARS-CoV-2 va fi cercetată disciplinar, întrucât nu a purtat echipament de protecţie şi nu a respectat recomandările în urma triajului epidemiologic.

Reprezentanţii unității sanitare au transmis că, dacă se va impune, vor depune plângere penală împotriva femeii.

”Prima asistentă infectată a încălcat normele şi procedurile aduse la cunoştinţă, în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei epidemiologice creată de coronavirus, nepurtarea echipamentului de protecţie, nerespectând recomandările în urma triajului epidemiologic, deşi a fost instruită şi avertizată în acest sens. Asistenta mediclă va fi cercetată disciplinar şi dacă se impune se va formula plângere penală împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectiocontagioase, dacă au avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, se precizează într-un comunicat al Spitalului timișorean.

A fost începută o anchetă internă epidemiologică, “îngreunată de vidul legislativ creat în ultimele zile, neavând certitudinea că persoanele aflate în izolare la domiciliu, contacţi direcţi ai persoanelor pozitive, au respectat întocmai recomandările INSP”.