Poliţiştii l-au prins, în noaptea de miercuri spre joi, pe bărbatul de 33 de ani care a ucis o persoană şi a rănit alte cinci în oraşul Făget şi într-o localitate învecinată.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş au anunţat că suspectul a fost depistat în localitatea Bichigi, învecinată cu Făget, unde a ajuns cu o a doua maşină furată.

Suspectul a fost dus pentru audieri la postul de poliţie din Făget, notează Agerpres.

Conform anchetatorilor, primul atac a avut loc asupra unui cuplu aflat în parcul din oraşul Făget. Primele informaţii arătau că atacatorul i-ar fi înjunghiat pe cei doi soţi, concluzia fiind trasă ca urmare a cantităţii mari de sânge găsit la faţa locului, însă poliţiştii au constatat ulterior că nu a fost folosit un cuţit, ci un corp contondent. Agresorul şi-a lovit victimele în mod repetat – bărbatul a decedat, în timp ce femeia a ajuns la spital în stare de comă.

Suspectul a fugit apoi cu o bicicletă în satul vecin Temereşti, unde a bătut o femeie şi alţi doi bărbaţi, după care a furat un autoturism, lovind cu maşina o altă persoană.

Agresorul fusese localizat de poliţişti imediat, dar a reuşit să treacă de barajul format în Temereşti, deşi agenţii au tras în direcţia maşinii pe care o conducea trei focuri de armă.

Sute de poliţişti din Timiş şi judeţele învecinate au participat la căutarea suspectului. Autorităţile au folosit în acest scop inclusiv un elicopter şi o dronă, bănuindu-se că se ascundea într-o zonă împădurită. Bărbatul a fost prins după aproximativ 18 ore de căutări, în satul Bichigi.