Ministrul demis al Finanţelor Publice a anunţat, luni, că va preda succesorului său un proiect de buget care să reflecte cu prioritate sumele necesare pentru majorarea veniturilor românilor, iar dacă acestea nu se vor regăsi atunci va depune amendamente.

„Voi preda noului ministru al Finanţelor Publice un proiect de buget despre care îmi doresc ca atunci când va ajunge în Parlament să reflecte cu prioritate sumele necesare pentru ca toate veniturile românilor (să se majoreze – n. r.), mă refer aici la salarii, la pensii, aşa cum legile astăzi în vigoare prevăd. De asemenea, sumele necesare dezvoltării comunităţilor locale, tot ce înseamnă facturi pentru proiectele guvernamentale, ştim foarte bine: PNDL 1, PNDL 2, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii şi orice altă investiţie la nivel central sau la nivel local. În caz contrar, în cazul în care aceste sume nu se vor regăsi în bugetul propus de Guvernul Orban, cu siguranţă că în Parlamentul României aceste amendament vor fi aduse bugetului pentru 2020, astfel încât ceea ce ne-am asumat pentru anii care urmează să se şi întâmple din punct de vedere economic”, a spus social-democratul Eugen Teodorovici, la conferinţa de bilanţ, notează Agerpres.

Potrivit lui, deficitul bugetar în termeni ESA prognozat pentru anul 2020 este planificat a fi de 2,92% din PIB, în 2021 de 2,99%, iar în 2022 de 2,74%.

„Noi am anticipat şi am inclus, să spunem aşa, toate sumele necesare creşterii sau asigurării creşterilor pe care legile privind pensiile şi salariile românilor să fie asigurate. Aceste plafoane includ şi aceste cheltuieli”, a subliniat Eugen Teodorovici.

În ceea ce priveşte estimarea veniturilor bugetare pentru perioada 2020 – 2022, ministrul demis al Finanţelor a susţinut că s-au avut în vedere măsurile fiscal-bugetare aprobate, precum şi majorarea accizei la tutun, menţionând că aceasta este o obligaţie a României, în caz contrar putându-se declanşa infringementul.

Eugen Teodorovici a menţionat că noul ministru al Finanţelor are timp până la finalul anului să ia măsurile necesare pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar, de 3% din PIB.

Întrebat dacă majorarea pensiilor şi salariilor ar putea aduce un dezechilibru bugetar, Eugen Teodorovici a răspuns că „dacă ceva rău se va întâmpla în economie va fi din cauza incompetenţei pe care oamenii din funcţii publice o vor dovedi”.

„Veți avea un mandat relativ scurt, dar pot să spun că mă aștept de la acest guvern să rezolve câteva probleme foarte urgente, închiderea bugetului pentru 2019, pregătirea proiectului de buget pentru 2020, reluarea discuțiilor în domeniul justiției, fiindcă ce a stricat PSD în justiție trebuie reparat. Trebuie pregătite și puse în practică în mod transparent alegerile. E nevoie de foarte, foarte multă implicare. Vreau să atrag atenție că această victorie, care e mare, importantă, este totuși numai de etapă. Urmează alegerile prezidențiale, locale, și urmează poate chiar anticipat, alegerile parlamentare. Toate acestea trebuie logistic pregătite foarte bine. Politic trebuie pregătite”, a declara președintele Klaus Iohannis la ceremonia depunerii jurământului de membrii noului executiv condus de Ludovic Orban.

Liberalul Ludovic Orban le-a mulțumit parlamentarilor care au susținut, luni, învestirea guvernului său.

Au fost 240 de voturi ”pentru”.

PSD a boicotat ședința.

Social-democrata Viorica Dăncilă a denunțat învestirea noului guvern, condus de liberalul Ludovic Orban.

”Am văzut în Parlament încununarea tuturor manevrelor şi jocurilor politice făcute de preşedintele Klaus Iohannis. S-a desăvârşit operaţiunea ilegitimă de confiscare a puterii Executive. Este o zi neagră pentru democraţie, ziua în care Iohannis a reuşit să-şi impună locotenenţii la Palatul Victoria, oameni propuşi la ministere cheie, respinşi la audierile în comisii. Este o situaţie fără precedent care scoate la lumină cinismul lui Klaus Iohannis şi bătaia sa de joc faţă de instituţiile statului”, a declarat liderul PSD.

”De astăzi, PSD intră în mod oficial în opoziţie şi ne vom asuma responsabilităţile care recurg din acest rol. Să fie foarte clar că toţi cei care au trădat la acest vot au fost deja excluşi din PSD. Aşa este corect şi normal faţă de românii care şi-au pus încrederea în noi. Va fi cea mai grea opoziţie pe care acest Guvern o poate avea. Un guvern ghilotină, slab”, a declarat premierul destituit.

”Avem un preşedinte dictator, abuziv, care şi-a pus în cap să spulbere orice partid care i se opune”, consideră Viorica Dăncilă.

”Am lăsat toate la zi. Am lăsat toate lucrurile în ordine. Dacă este nevoie să merg şi să predau, voi face acest lucru”, a subliniat șefa PSD, candidat la prezidențiale.