Primul hub antidepresie din România a fost lansat joi.

Linia TelVerde 0800 0800 20, la capătul căreia se află voluntari specializați care pot oferi suport, va fi disponibilă 24/7, notează Mediafax.

„Suntem în tratative cu Ministerul Sănătății ca să facem un protocol, astfel încât Tel Verde să fie conectat la sistemul de urgență și noi să putem să asigurăm cu rapiditate intervenția 112, pentru că doar dânșii pot face acțiunile pe internare nevoluntară, de exemplu”, spune psihoterapeutul Yolanda Crețescu, care este și promotorul acestui proiect.

„Deprehub l-am gândit să fie primul hub antidepresie din România (…) ne-am gândit să schimbăm puțin paradigma în intervenție, în prevenție și diagnostic, atât în depresii, cât și în anxietate, astfel încât să aducem specialiștii aproape de beneficiarii noștri”, a explicat aceasta.

În opinia sa, odată cu prevenția, va putea fi scăzut numărul de viitori pacienți de depresie.

„Sistemul românesc de sănătate nu mai poate să facă față, stresul cotidian, lipsa educației, lipsa informării ne fac să ajungem într-o situație limită fără să ne dăm seama”, susține psihoterapeutul.

„Noi ne-am propus să eliminăm aceste pericole și să ne ducem noi în corporații și să facem aceste training-uri de prevenție, iar Deprehub va avea o evaluare gratuită, un screening gratuit, imediat, la un click distanță”, a mai spus Yolanda Crețescu.