Tânărul din Gorj infectat cu noul coronavirus, primul caz confirmat în România, a ajuns, joi dimineața, la Institutul Matei Balș din Capitală.

Pacientul a fost transportat în condiții de maximă siguranță sanitară.

La momentul actual, tănârul este în stare bună și nu are simptome de boală. Acesta fusese izolat și supravegheat în ultimele două zile, au anunțat autoritățile. Familia bărbatului, formată din șapte persoane, a fost plasată în carantină, sub pază.

Anchetele epidemiologice continuă. Sunt așteptate și alte rezultate de laborator, fiind recoltate probe de la persoane care ar fi fost expuse la o posibilă contaminare.

Miecuri după-amiază, se aflau în carantină 69 de persoane. Alte peste 4.800 sunt monitorizate la domiciliu.

Autoritățile au reluat apelurile la calm.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis, miercuri, sporirea controalelor sanitare la frontiere.

Ministerul Sănătății a emis ordinul prin care cei plasați în carantină sau izolare la domiciliu primesc concediu medical. Ieşirea din carantină se face după 2 teste negative pentru coronavirus, efectuate la un interval de cel puțin 24 de ore.

În Italia, bilanțul epidemiei a ajuns la 12 decese, iar numărul cazurilor de infectare a depășit 400, relatează BBC.

Franța a raportat și ea primul caz mortal de coronavirus.

Cel dintâi caz de coronavirus din America Latină, până acum ferită de epidemie, a fost raportat de Brazilia. Internat la Sao Paulo, pacientul s-a aflat în interes de serviciu în regiunea italliană Lombardia, epicentrul virusului în Europa.

În Statele Unite, unde fost confirmate câteva zeci de îmbolnăviri, preşedintele Donald Trump l-a însărcinat pe vicepreșdintele Mike Pence să gestioneze această criză sanitară.

Bilanțul global a ajuns la peste 2.700 de decese. 80.000 de îmbolnăviri  au fost raportate în peste 40 de țări, majoritatea în China continentală.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat că, pentru prima dată, sunt înregistrate mai multe cazuri noi de infecţie în afara Chinei decât pe teritoriul acesteia.  Experţii OMS consideră că măsurile luate de regimul de la Beijing au dus la stoparea răspândirii epidemiei şi la scăderea îmbolnăvirilor.

Arabia Saudită a anunțat, joi, că va restricționa accesul pelerinilor pe teritoriul său, relatează BBC. Este neclar pentru moment dacă marele pelerinaj de la Mecca, programat în iulie, va fi afectat de noua măsură.

Pentru moment, nu este luată în calcul anularea Jocurilor Olimpice de vară, programate la Tokyo.

Expeții ruși anunță că au creat cinci prototipuri de vaccin împotriva infecţiei cu coronavirus, cercetarea de laborator aflându-se în stadiul incipient.