Gabi Tamaș și-ar putea încheia cariera în Liga 1. Fundașul de 35 de ani va veni marți în țară, în cantonament cu echipa lui – Hapoel Haifa, și este așteptat la negocieri cu Astra Giurgiu.

Președintele giurgiuvenilor, Dani Coman a declarat pentru “Pro Sport” că și-l dorește mult pe Tamaș, care și-a prelungit de curând contractul cu israelienii, dar salariul i-a fost micșorat din cauza unui scandal în urma căruia a fost arestat.

El a fost prins de poliție conducând cu mai mult de 200km/h și în stare de ebrietate.

Gabi Tamaș are o mare experiență internațională. În cariera lui a jucat la Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich Albion, CFR Cluj, Doncaster, Watford, FCSB și Cardiff City.