Opoziția social-democrată recuperează teren la Curtea Constituţională punctele pierdute după eşecul moţiunii de cenzură.

Potrivit surselor Mediafax, Curtea Constituţională a respins sesizarea premierului Ludovic Orban pe tema conflictului dintre Guvern și Parlament pe tema încercării de destituire a cabinetului.

Liberalii au invocat faptul că sesiunea legislativă extraordinară din august a fost convocată special pentru citirea textului, care urma să fie votat în altă sesiune a Parlamentului.

Judecătorii CCR ar fi constatat că nu a existat un conflict juridic şi au respins, pe fond, sesizarea.

Luni, CCR a anunţat oficial că a finalizat deliberările asupra conflictului, iar în cursul zilei de marţi va fi redactată forma finală a minutei.