Jandarmii care au intervenit în incidentul de la Vatra Dornei, în urma căruia un bărbat a murit, sunt acuzați că au folosit un spray paralizant pentru câini.

Mai mult, șeful Jandarmeriei din Vatra Dornei este acuzat că a ordonat angajaților să predea la anchetă un alt spray.

Avocatul familiei victimei suştine că femeia jandarm a folosit un alt spray decât cel din dotare.

Potrivit avocatului, ar fi vorba despre un spray pe care şi-l cumpărase ca să se apere de câini.

Mai mult, avocatul spune că şeful Jandarmeriei ar fi ordonat să fie predate anchetatorilor un spray din dotarea instituţiei, nu cel folosit .

Avocatul familiei victimei a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri şi favorizarea infractorului.

Nu există un punct de vedere al Jandarmeriei Suceava. Purtătorul de cuvânt ne-a declarat că nu se vor face declaraţii, până la finalizarea anchetei.

În iulie, un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital, în comă profundă, după ce a fost implicat într-o altercaţie cu jandarmii din oraş.

Bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa după ce jandarmii au folosit spray.

Incidentul a fost în timpul unui spectacol, unde tatăl unei fete de 12 ani a cerut ajutorul jandarmilor, reclamându-l pe bărbat că a atins-o, indecent, pe fetiţă.

Ulterior, bărbatul imobilizat cu spray lacrimogen a murit la spital.

Foto; captură video