Drumarii din județul Gorj au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Naţional 67  C, în stațiunea Rânca, după ce a nins, stratul de zăpadă nou depus fiind de 10 centimetri.

În zona montană Rânca a început să ningă vineri seara, fiind nevoie de intervenția angajaților Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil.

Drumarii au împrăştiat material antiderapant, notează Mediafax.

„A nins. Am acționat cu două utilaje, cu material antiderapant. Drumul acum este negru, pentru că am acționat. Pe unde mai ninge mai este zăpadă, de 1-2 centimetri. Ninge ușor. Stratul nou de zăpadă în decor este de aproximativ zece centimetri. Mai sunt două mașini pregătite la Târgu-Jiu”, a declarat Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

Drumarii au fost nevoiți să intervină și săptămâna trecută pe DN 67C – Transalpina, pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil.

Atunci însă zăpada avea, în unele zone, și patru metri.