AC Milan are un nou antrenor. Stefano Pioli va semna un contract pe doi ani cu clubul italian, care l-a demis pe Marco Gianpaolo, din cauza rezultatelor slabe.

În vârstă de 53 de ani, Pioli a pregătit-o ultima oară pe AC Fiorentina și în cariera sa a mai trecut pe la Parma, Bologna, Lazio Roma sau rivala concitadină a “rossonerilor” – Internazionale Milano.

Cu Marco Gianpaolo pe bancă în ultimele 4 luni, AC Milan a ajuns pe a 13-a poziție în Serie A, la 3 puncte de retrogradare, având 4 înfrângeri în 7 etape.

Gruparea de pe “San Siro” a fost de 7 ori campioană a Europei și are 18 titluri în “Il Calcio”, ultimul câștigat însă în urmă cu 8 sezoane.