Starbucks a deschis prima sa cafenea stradală în Piața Romană, numărul 8.

Situată într-una dintre cele mai importante zone comerciale din București, într-o clădire care a fost complet restaurată, cu spații largi și luminoase, cafeneaua are o suprafață totală de 276 mp și o terasă de 60 mp.

„Deschiderea noii cafenele din Piața Romană este un pas strategic important pentru noi și sperăm ca toți clienții să se bucure de ceea ce noua locație are de oferit. Așteptăm pasionații de cafea de specialitate să ne treacă pragul și să descopere arome unice și experiențe desăvârșite”, a declarat Karol Żuradzki, Director Regional pentru România, Bulgaria și Serbia.