„Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi este cel mai avansat în acest moment. Ne aflăm la faza de proiect şi verificator de proiecte. Sperăm ca paşii să se facă într-un ritm alert.

Personal, voi urmări să avem un parcurs cât mai rapid, iar acest drum să fie scurt şi să urmărim operaţionalizarea acestui SRU cât mai devreme, să nu aşteptăm acel termen care este dat în contractul cu BEI sau în contractul pe care îl avem pentru toate cele trei spitale regionale. Ne aflăm pe amplasamentul viitorului SRU”, a declarat, duminică, Nelu Tătaru în timpul unei vizite făcute împreună cu premierul Victor Orban la amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe din Iaşi.

Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi va avea două etaje în subteran, şapte etaje supraterane, un corp orizontal în care vor fi structuri de investigaţii, diagnostic, tratament, şi trei corpuri perpendiculare care vor asigura structura unităţilor sanitare, cea cu paturi.

SRU Iaşi va avea 850 de paturi, plus alte 60 pentru UPU şi 40 de paturi pentru internarea de zi.

În aceeaşi locaţie se vor găsi 70 de cabinete de consultaţii de ambulatoriu şi 19 săli de operaţii. Acest SRU va deservi populaţia din regiunea Moldovei.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 500.350.000 de euro.