Începând cu data de 2 iunie, activitatea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Deva va fi reluată integral cu respectarea circuitelor și măsurilor de prevenție.

Pacienții care se vor adresa personalului medical din cadrul ambulatoriului se vor prezenta la cortul de triaj instalat la intrarea în incintă și, după ce vor fi verificați din punct de vedere epidemiologic, vor fi îndrumați spre cabinetele de specialitate.

Acestea vor fi dezinfectate după fiecare consult.

În plus, între consultații va fi lăsată o perioadă de timp pentru ca pacienții să nu intre în contact unii cu ceilalți.

Tot din data de 2 iunie se redeschide Secția Recuperare Medicală Baia Sărată, în aceleași condiții de siguranță ca și în cazul Ambulatoriului de specialitate.

De la sfârșitul lunii martie, unitatea medicală a fost declarată spital „Covid”, aici au fost tratați doar pacienții infectați cu noul coronavirus.