Spitalele private vor pune la dispoziţia autorităţilor române 250 de paturi de terapie intensivă, suplimentând, astfel, la nevoie, numărul de paturi din unităţile sanitare de stat.

În acelaşi timp o mare parte a specialiştilor care lucrează în mediul privat se vor implica în gestionarea situaţiei generate de Covid 19.

„Răspundem astfel apelului pe care Ministerul Sănătăţii l-a lansat în cursul zilei de ieri (luni n.red.) şi punem la dispoziţia coordonatorilor acţiunilor de prevenire, control şi gestionare a situaţiei generate de Coronavirus paturi de terapie intensivă în 11 localităţi din toate regiunile ţării. Vom răspunde prompt solicitărilor venite din partea autorităţilor române”, a spus Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Aproximativ 50 de medici epidemiologi care lucrează acum în spitalele private se pot implica în gestionarea crizei legate de noul coronavirus în România, a mai spus Hotoboc.