Pe fondul pandemiei, un angajat român din cinci şi-ar schimba total domeniul de activitate. Este unul dintre cele mai importante rezultate ale unui sondaj BestJobs, care mai arată că pe lângă salariu, în contextul actual mai contează şi rezistenţa domeniului de activitate la factori externi, aşa cum este şi pandemia.

Domeniul considerat de participanţii la sondajul BestJobs cel mai puţin afectat de criza sanitară este cel IT. Mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră acest lucru, şi pe următoarele locuri în clasament se află armata şi serviciile pază de pază (37,8%), precum şi domeniul sănătăţii. Ambele au fost considerate sigure de aproape 38 la sută dintre participanţi.

La polul opus, se află sportul, arta şi divertismentul, cu puţin sub 6 procente. Nici serviciile de înfrumuseţare, sau turismul şi alimentaţia nu se numără printe domeniile în care s-ar recalifica participanţii la sondaj.

Indiferent de domeniu, mai mult de un sfert consideră că viitorul loc de muncă trebuie să le ofere posibilitatea de a lucra de acasă, în acest fel, putându-se proteja de noul coronavirus.
În fine, un angajat din cinci ar fi dispus să îşi schimbe total domeniul de activitate, dar numai 18 la sută ar fi dispuşi să participe la cursuri de pregătire.