Scenariul Verde: Este varianta cea mai optimistă, cea în care mai puţin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu COVID-19, în ultimele 14 zile.

Scenariul Galben: Risc mediu, presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.

În acest caz, prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali.

Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.

Scenariul Roşu: Considerat de avarie, înseamnă că într-o localitate sunt mai mult de 3 persoane depistate pozitiv la mia de locuitori în ultimele 14 zile. În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online. Acesta se aplică în mai multe localități din județele Arad, Bihor, Prahova, Sibiu, Bacău, Dolj.

Scenariile se vor actualiza permanent, în funcţie de situaţia epidemiologică locală.

În funcție de situația fiecărei localități, se va deschide și anul școlar. Niciun județ nu începe cu toate prezență 100% în clase a elevilor.

În termen de trei zile, fiecare școală va comunica modul în care va începe anul școlar. La 3 cazuri în 3 clase, școala respectivă se închide.

Lista cu situația din fiecare județ poate fi accesată aici.