Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și alți membri ai instituției se reunesc miercuri pentru a discuta despre starea sistemului judiciar din România.

Comisia trebuie să acționeze pentru garantarea principiilor statului de drept. Colegiul Comisarilor va discuta mîine despre statul de drept în România”, a declarat domnul Juncker într-un interviu.

Anunțul a fost apoi făcut public pe Twitter de purtătoarea de cuvînt a instituției, Mina Andreeva.

Potrivit lui Jean-Claude Juncker, Comisia Europeană are nevoie de noi instrumente care să asigure menținerea principiilor statului de drept.

Un raport în această privință ar urma să fie întocmit, cel puțin o dată pe an, în privința tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Reuniunea vine în contextul în care, joia trecută, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și premierul Viorica Dăncilă au discutat pe tema ordonanțelor de urgență care ar schimba Codurile Penale.

La acea dată, părțile au convenit să continue discuțiile tehnice.

Doamna Dăncilă i-a promis lui Frans Timmermans că Guvernul nu va adopta în ședința de vinerea trecută vreo ordonanță în această privință.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a criticat în mai multe rînduri Guvernul din cauza ordonanței cu numărul 7: aceasta modifică semnificativ legile justiției și a provocat proteste ale magistraților.

Ministerul Justiției a trimis Consiliului Magistraturii, pentru avizare, un proiect de modificare a Codurilor Penale, precum și unul privind completurile de cinci judecători de la instanța supremă.

Potrivit acestuia din urmă, cei condamnați definitiv după 2014 pot depune contestație în anulare și dacă au depășit termenul legal – în prezent, de 30 de zile.

De această prevedere ar putea beneficia Liviu Dragnea: instanța supremă l-a condamnat, cu suspendare, pe liderul PSD în dosarul fraudelor electorale de la referendumul din 2012.