Inspectoratul General pentru Imigrări a anunțat că, începând de vineri, ora 13.00, şi până luni, 15 iunie, la nivelul instituţiei sunt programate activităţi de relocare a echipamentelor Data Center.

În aceste condiții, nu vor putea fi efectuate activităţi în sistemul informatic.

Portalul online de programare a documentelor, PORTAL IGI, cât şi aplicaţia de înregistrare a străinilor nu vor fi funcţionale în acest interval de timp.

”De asemenea, site-ul public nu va fi operaţional, iar activitatea de relaţii cu publicul la ghişeu va fi supendată în toate structurile teritoriale de imigrări. Ne cerem scuze pentru inconvenientul creat, însă demersul este unul necesar şi are ca scop optimizarea fluxurilor de lucru şi buna desfăşurare a activităţii instituţiei”, spune Inspectoratul General pentru Imigrări într-un comunicat.