Ioan Rădoiu, liderului sindicatului Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou, anunţă că joi şi vineri, între orele 13-14, vor avea loc proteste în faţa Ministerului Transporturilor, ca urmare a indiferenţei pe care ministrul Răzvan Cuc o manifestă faţă de accidentul din ianuarie.

„Ministerul transporturilor pe cine reprezintă? Nu pe aceşti oameni, fie ei din metrou sau de pe calea ferată? Calea ferată au distrus-o, acum distrug şi metroul”, a adăugat liderul sindical.

Prin acest protest, Rădoiu cere ministrului Cuc să respecte legea si să dea curs comisiei de dialog social, nu să o ignore.

Una dintre cauzele incidentului de la metrou din ianuarie, când două vagoane au sărit de pe șine în depoul Berceni este un software care a menținut alimentarea vagoanelor, toate trenurile comportându-se la fel în timpul testelor efectuate după accident, au declarat miercuri angajați ai Metrorex. Angajații au precizat, în cadrul unei acțiuni a sindicatului din companie desfășurată la depou, că este vorba de un software „din China, venit via Turcia”, care face ca trenurile să se alimenteze singure.

Conducerea Metrorex a anunțat tot miecuri că nu poate face supoziții cu privire la cauza producerii evenimentului din ianuarie, cercetarea efectuată de către Agentia de Investigare Feroviara Română – (AGIFER) aflându-se în desfășurare. Metrorex, care precizează că nu a primit până la acest moment concluziile instituției abilitate, apreciază că în activitatea curentă de circulație a metroului cu călători nu se poate produce un astfel de incident, întrucât condițiile desfășurării activității de manevră sunt total diferite, față de circulația trenurilor cu pasageri.

La sfârșitul lunii ianuarie o garnitură de metrou care gara la capăt de linie a rupt parapetul de protecție, iar două vagoane au sărit de pe șine și au rămas supendate la aproximativ doi metri înălțime față de nivelul terasamentului.