„Joc cel mai bun tenis al meu pe iarbă”, a declarat  Simona Halep după ce s-a calificat joi în semifinale la Wimbledon în fața chinezoaicei Shuai Zhang, pe care a învins-o cu 7-6 (7-4), 6-1.

Jucătoarea chineză, numărul 50 WTA, a început mai bine partida – a condus 4-1, însă Halep a revenit și și-a adjudecat primul set în tie-break, 7-4. Simona a dominat apoi autoritar actul secund, câștigat cu 6-1.

„Am luptat din greu în primul set, chiar şi când eram condusă cu 4-1. Ştiam că ea va lovi foarte tare, dar azi am ştiut că trebuie să fiu cât mai puternică”, a declarat fostul lider mondial pentru BBC.

Am energie. Mă simt proaspătă. Mă simt încrezătoare când păşesc pe teren. Joc cel mai bun tenis al meu pe iarbă”, a adăugat Simona Halep.

Prestația Simonei Halep a fost lăudată și de comentatorii Eurosport de la Londra.

”Zheng a jucat foarte bine la început. Simona a absorbit sursa loviturilor chinezoaicei și a trimis înapoi de fiecare dată. Simona s-a mișcat mult mai bine și a jucat excelent. Simona s-a apărat incredibil”, a spus fostul jucător- Mats Wilander, la Eurosport, completat de Barbara Schett: Simona joacă foarte bine aici la Wimbledon”.

Simona Halep , numărul şapte mondial, a reuşit calificarea pentru a doua oară într-o semifinală la All England Club.

Simona Halep a realizat astfel cel mai bun rezultat al său la turneele de Mare Şlem din acest an, după optimi la Australian Open şi sferturi la Roland Garros.


Halep, care anul trecut s-a oprit în turul al treilea la Wimbledon, va juca în penultimul act cu ucraineanca Elina Svitolina. Ucraineanca a învins-o în sferturi pe jucătoarea ceha Karolina Muchova. Elina Svitolina este pentru prima dată în semifinale la un grand slam, ea o va intilni pe Simona Halep pentru a noua oară în carieră.


Svitolina o conduce pe Halep în confruntările directe, scor 4-3. Cele două nu s-au confruntat niciodată pe iarbă, iar în ultimul duel a avut câștig de cauză sportiva din România.