Mai mulţi bani pentru sportul românesc – au cerut, astăzi, la Parlament sportivi celebri, printre care şi Simona Halep.

Ei au fost invitaţi de senatorii Şerban Nicolae şi Daniel Zamfir, care au iniţiat un proiect ce prevede revenirea arenelor BNR în proprietatea statului.

„Avem nevoie de o sală unde să se joace meciurile pentru echipa de FED Cup. Sunt mulți copii care au nevoie de o susținere. Sportul nostru este un sport scump, nu poate fi susținut atât de mult de familii. Am avut numărul 1 mondial la băieți, am avut la fete. Este păcat de tot talentul nostru, din tenisul românesc, să nu se facă nimic și să nu progresăm. Tot ce îmi doresc e să se construiască săli, un sistem pentru noile generații”, a spus Halep la Parlament.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Camela Potec, preşedinta federaţiei române de nataţie, a spus că nu poţi face performanţă cu bani puţini şi a vorbit şi despre un proiect despre înfiinţarea grădiniţelor sportive, care este blocat în prezent:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a insistat ca toţii copiii să aibă acees gratuit la sălile de sport.

„În Statele Unite sînt foarte multe locuri în care copiii vin și practică sportul gratis. Trebuie să creem aceste oportunități pentru acești copii. Copilul vrea, dar n-are unde să se ducă”, a spus Nadia Comăneci.

La conferinţa de la Parlament au mai participat Ilie Năstase şi Gabriela Szabo.