Membrii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva pichetează, marţi, sediul Camerei Deputaţilor, nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea legii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere.

Sindicaliştii din silvicultură solicită plenului Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru agricultură respingerea proiectului de lege nr. 9/2019 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, “prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe”, potrivit comunicatului transmis de Federaţia Silva agenției Agerpres.

Totodată, Federaţia Silva solicită Parlamentului României înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri.

Celelalte solicitări ale sindicaliştilor din silvicultură către parlamentari sunt: respingerea propunerii legislative nr. 16/2019 prin care drumurile forestiere, lucrările de corectare a torenţilor şi terenurile forestiere aferente acestora, care deservesc fondul forestier proprietate publică a statului, sunt trecute cu titlu gratuit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora; respingerea propunerii legislative nr. 482/2018 pentru aprobarea O.U.G nr. 56/2018 de completare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, prin care se urmăreşte transformarea unor regii în societăţi pe acţiuni; asigurarea unei protecţii reale a personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor, asigurarea unei salarizări corespunzătoare pentru personalul silvic şi introducerea unor activităţi din silvicultură în categoria condiţiilor speciale de muncă.