Organizatorii Maratonului Internaţional Sibiu anunţă restricţii de trafic în municipiu şi în comuna Răşinari, în weekend, pentru a le permite participanţilor să concureze în siguranţă.

“Sâmbătă, 4 iunie, în cadrul Maratonului Internaţional Sibiu 2022, vor exista restricţii de trafic în municipiul Sibiu, pe DJ 106 A Sibiu – Răşinari, DJ 106 D Răşinari – ieşire Poplaca spre Sibiu şi DJ 106 R Poplaca – Sibiu. De asemenea, duminică, 5 iunie, în cadrul Curselor copiiilor la Maratonului Internaţional Sibiu 2022 vor exista restricţii de trafic în municipiul Sibiu, pe strada Papiu larian şi strada Timotei Popovici, între 11:30 – 12:00”, potrivit unui comunicat.

Dat fiind numărul mare de alergători, organizatorii apelează la înţelegerea locatarilor cu rugămintea să-i sprijine şi să elibereze parcările de pe traseu.

Pista de biciclete va fi închisă în intervalul orar 08:30 – 14:30 pentru circulaţia bicicliştilor între intrarea în Parcul Sub Arini şi Răşinari.

Circulaţia va fi închisă pe DJ 106 A de la intersecţia cu DJ 106 D (Cisnădioara) şi în comuna Răşinari, până la podul din centrul satului, peste râul Steaza. Accesul în comună se poate face prin Cristian – Orlat – Gura Râului (pe Călugăru).

Pe DJ 106 D Răşinari – ieşire Poplaca spre Sibiu, în intervalul orar 09:50 – 13:00, circulaţia va fi restricţionată pe toată lungimea traseului. Accesul în comună se poate face prin Cristian – Orlat.

Pe DJ 106 R Poplaca – Sibiu, în intervalul orar 10:00 – 14:00, circulaţia va fi restricţionată pe toată lungimea traseului.