A început numărătoarea inversă până la debutul sezonului de tenis 2019-2020. Calendarul Tenis Partener, cel mai mare circuit din țară destinat amatorilor, va fi unul caracterizat prin diversitate și spectaculozitate.

Evenimentele de top ale circuitului Tenis Partener, 11 la număr, au crescut de la an la an, iar în 2019 se așteaptă menținerea trendului ascendent, din toate punctele de vedere. Anul acesta, pe tenismenii amatori îi așteaptă 7 turnee Platinum, Turneele Campionilor de simplu și dublu la Brașov și evenimentele de mare succes Romania Joacă Tenis, Romania Joacă Tenis la Dublu, Bucureștiul Joacă Tenis și Cupa Moș Crăciun.

Vor fi păstrate toate formatele de joc speciale, începând cu seria de mini-turnee “Descoperă Tenis Partener”, dedicată începătorilor, serie ce a atras de fiecare data numeroși participanți în cele mai mari centre din țară.

La fel ca în fiecare an, în 2019 noi cluburi de tenis din țară și de peste granițe și-au anunțat intenția de a se alătura circuitului Tenis Partener. O atenție specială se va acorda dezvoltării secțiunii de turnee internaționale. Astfel, Moldova și Bulgaria își pastrează graficul de turnee. Noutatea absolută o reprezintă însă organizarea primei cupe Tenis Partener la Roma, în 11-15 mai, ce include, pe langă turneul propriu-zis, posibilitatea de a asista la partida Roma – Juventus, din Serie A, dar și la unele meciuri din cadrul evenimentului ATP Roma Masters.

Competiția din Italia este rezultatul proiectului Roma Series 2018, ce a inclus o suită de evenimente organizate în București și Transilvania. Anul acesta conceptul se extinde în toată țara, sub denumirile: Bucharest Series, Transilvania Series, Moldova Series, West Series și Oltenia Series.

Astfel, calendarul 2019-2020 se anunță a fi deosebit de interesant și bogat în evenimente în care pasionații vor avea la dispoziție peste 450 de turnee în peste 70 de orașe din Romania și din alte 3 țări.

O veste bună pentru cei împătimiți după puncte și premii este aceea că se menține numărul turneelor Gold până la aproximativ 70 de evenimente, iar valoarea premiilor oferite se va menține și ea în jurul cifrei de 35.000 Euro. Pentru mai multe detalii și pentru a fi la curent cu ultimele noutăți vizitați site-ul www.tenispartener.ro.

Sezonul 11 al Tenis Partener
este susținut de Banca Transilvania, Wilson, Barilla, TUBORG și SANADOR, în calitate de sponsori oficiali de sistem, de EUROPA FM, radioul oficial al sistemului Tenis Partener, de sponsorii ORGANIC INDIA și Isostar, precum și de magazinul oficial sistem Tennis Warehouse Europe.

Calendarul Tenis Partener