Pe 28 august, la Grădina de Vară Herăstrău, este momentul reîntâlnirii cu personajele lui Caragiale, în piesa “D’Ale Carnavalului”. Din distribuția comediei spectaculoase și pline de suspans, cu amante iubitoare și amanți răzbunători, fac parte actorii Manuela Hărăbor, Tudorel Filimon, Corina Dănilă, Gabriel Fătu şi Dan Tudor. Cel din urmă semnează şi regia spectacolului.

Pe 31 august, porţile Grădinii de Vară Herăstrău se deschid din nou, de data aceasta pentru o incursiune în zona musical-ului, operei şi operetei. Soprana Irina Baianţ pregăteşte un concert special, cu arii şi duete celebre în care îi va avea ca invitaţi pe Florin Ristei şi Adrian Nour. Orchestra Metropolitană București îi va acompania pe solişti.

Irina Baianţ a impresionat publicul din ţară şi de peste hotare, iar în Bucureşti iubitorii de musical au aclamat-o în rolurile principale feminine din “My Fair Lady” şi “Fantoma de la Operă”.

Şi prima saptămână din septembrie vine cu motive de bucurie, mai ales pentru cei cărora le-a fost dor de teatru. În zile de 7 şi 8 septembrie, scena din Herăstrău aparţine actorilor din cea mai nouă montare a piesei “Gaiţele”. Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea însufleţesc personajele lui Kiriţescu, sub bagheta lui Gelu Colceag. Rezultatul este o abordare vie, alertă, ironică şi înţepătoare, cu personaje groteşti, situaţii hilare şi relaţii absurde la care râsul este garantat.

Lista completă a spectacolelor, bilete şi reguli de acces sunt de găsit pe startickets.ro, ticketstore.ro şi pagina de Facebook Cortina AG.