Senatorii au respins în urmă cu puțin timp ordonanţa de urgenţă pentru organizarea alegerilor anticipate. Proiectul de respingere va ajunge la Camera Deputaţilor, care va avea rol de for decizional.

Actul normativ conținea și o serie de prevederi care vizau extinderea drepturilor electorale și majorarea numărului de parlamentari de diaspora.

Ordonanța de urgență a fost respinsă după ce împotrivă au votat senatorii PSD, UDMR, ALDE și PMP. Doar liberalii și cei de la USR au votat în favoarea actului normativ.

Astfel, s-au întrunit 86 de voturi împotriva ordonanței și doar 34 în favoarea acesteia.

Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ.

Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora.

De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.

În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare. Ordonanţa de urgenţă pentru alegerile anticipate a fost publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, după ce mai întai a ajuns la Senat.