Antrenorul echipei naționale de fotbal a României a declarat vineri, în avanpremiera meciului cu selecționata Muntenegrului, are așteptări “la nivel foarte înalt” de la elevii săi “ca atitudine, mentalitate și implicare”.

“Suntem aici [Podgorica – n. red], trebuie să confruntăm tot, suporterii echipei gazdă, vremea, gazonul, stadionul, drumul… sunt lucruri care fac parte din acest proces. Trebuie să intrăm cu o mentalitate corectă şi să ne obişnuim să dăm totul pentru rezultat pentru că altfel o să închidem încă o campanie pe care o să o ratăm şi o să stăm să ne gândim de ce am făcut-o”, a precizat Edward Iordănescu.

“Pentru a fi la European, vor conta punctele din campania pentru European. Acum cei la care vom apela trebuie să dea totul (…) Nu mai merge doar cu fotbal boem (…) Avem nevoie de atitudine, avem nevoie de spirit, avem nevoie să fim echilibraţi, să ne implicăm în toate momentele jocului şi numai când vom face aceste lucruri putem să emitem pretenţii pentru rezultate pozitive”, a adăugat tehnicianul.

“Dacă urnele ne-au adus în această grupă înseamnă că aceasta este valoarea noastră în acest moment. Echipa naţională trebuie să arate, începând de mâine, că are viitor. Am convingerea că dacă echipa naţională va produce câteva rezultate bune are capacitatea ca într-un timp scurt să îşi ridice nivelul”, a conchis Edward Iordănescu.

România va întâlni Muntenegru, sâmbătă seară, de la ora 21.45, în prima etapă a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor.