Mii de apicultori din ţară şi din străinătate sunt aşteptaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, la “Sărbătoarea Mierii” din Blaj, judeţul Alba, cel mai mare târg apicol din România, potrivit rganizatorilor.

Ajunsă în acest an la cea de-a XII- a ediţie, “Sărbătoarea Mierii” se va desfăşura, de vineri până duminică, în Piaţa 1848 din centrul orașului şi va include atât un târg de miere şi produse apicole, cât şi conferinţe pe teme de apicultură şi spectacole artistice.

Târgul găzduieşte în premieră pentru România conferinţa internaţională BeeCome, cel mai important eveniment apicol din Europa, care se va desfăşura la Palatul Cultural din Blaj şi va reuni specialişti de marcă din opt ţări. Printre participanţi se vor afla şi 50 de reprezentanţi ai celor mai importante companii ambalatoare de miere din ţări precum: Polonia, Franţa, Germania, Spania, Israel, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Italia, Grecia şi din România pentru a discuta problemele şi oportunităţile pieţei internaţionale a mierii.

“Sărbătoarea Mierii” va reuni 150 de expozanţi din ţară şi din străinătate, din circa 20 de ţări. Vizitatorii vor putea găsi la târg miere şi produse apicole, dulciuri de casă realizate cu miere, produse cosmetice cu miere, dar şi utilaje şi echipamente moderne folosite în apicultură. Nu va lipsi nici secţiunea dedicată meşterilor populari care vor expune obiecte tradiţionale. “Sărbătoarea Mierii” va cuprinde şi evenimente culturale, de la concerte în aer liber de muzică uşoară şi populară până la dansuri şi teatru pentru copii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a declarat într-o conferinţă de presă, că aceasta este cea mai importantă sărbătoare apicolă din România.

“Apicultura a devenit mai mult decât o tradiţie în judeţul Alba, iar organizarea, în acest an, la Blaj, a unuia dintre cele mai importante evenimente apicole din Europa este o recunoaştere a calităţii apiculturii din Alba. Este pentru prima dată când România organizează Conferinţa internaţională BeeCome şi suntem onoraţi că Blajul este gazda acestui eveniment. Sărbătoarea Mierii a devenit, deja de mai mulţi ani, cea mai importantă sărbătoare apicolă din România, iar în acest an Blajul devine şi capitala europeană a mierii”, a spus Ion Dumitrel.

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a arătat că în perioada târgului apicol oraşul va deveni capitala europeană a mierii.

“Sunt sigur că cea de-a XII-a ediţie a manifestării va fi, ca în fiecare an de altfel, un real succes. Cu atât mai mult cu cât în acest an Blajul va fi capitala europeană a mierii, iar sărbătoarea va ţine trei zile! Dincolo de aspectul comercial pe care îl are festivalul, în această ediţie beneficiem de o importantă latură academică dată de conferinţele tematice ce vor fi organizate şi care, cu siguranţă, vor atrage interesul nu doar al specialiştilor, ci al tuturor pasionaţilor de apicultură. Ţinând cont de nivelul la care a ajuns Sărbătoarea Mierii la Blaj şi de calitatea produselor promovate, mi-aş dori ca evenimente de această ţinută să fie cât mai des organizate în comunitatea noastră şi nu numai”, a spus Gheorghe Valentin Rotar.

Totodată, fondatorul companiei apicole Apidava, Victor Mateş, a arătat că în România consumul de miere este de trei-patru ori mai mic decât în alte ţări, iar 70% din producţie merge la export.

“România este cunoscută pe plan european ca un producător important de miere şi produse apicole. În anii ’70 apicultura din România era prima din lume ca organizare şi strategie naţională, modelul românesc fiind preluat de multe alte ţări la nivel mondial. În prezent, Sărbătoarea Mierii îşi propune ca, în lipsa unei strategii naţionale, să promoveze şi să susţină apicultura românească. Ne dorim să stimulăm consumul de miere, care astăzi este de 600-700 de grame pe an, de 3-4 ori mai mic ca în alte ţări europene. În acest context, în fiecare an, peste 70% din producţia de miere românească pleacă la export. În acest an Sărbătoarea Mierii capătă un rol mult mai important internaţional prin găzduirea în premieră în România a conferinţei BeeCome, cel mai important eveniment apicol din Europa”, a spus Victor Mateş.

Sărbătoarea Mierii 2019 este organizată de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba şi Consiliul Local şi Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu compania Apidava şi Asociaţia “APIS Târnave” Blaj.