2020 va aduce mai mulți bani în bugetele a nouă ministere, în timp ce alte șapte vor avea fonduri mai puține, conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Ministerul Apărării este marele câștigător al bugetului pe anul viitor. Acesta va primi 23,7 miliarde lei cu mai bine de 16% în plus față de anul trecut.

Și fondurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi majorate la 20,1 miliarde lei.

Bani mai mulți vor primi și ministerele Justiției, Muncii, Culturii, Transporturilor, Educației, Fondurilor Europene, plus ministerul Tineretului și Sportului (+0,77%).

La polul opus, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei se numără printre instituțiile care pierd cei mai mulți bani față de anul trecut: 5,5 miliarde lei (adică minus 42%).

Fonduri mai puține ajung – printre altele – și la ministerele Agriculturii, Externe sau Economiei.

Veniturile prevăzute pentru 2020 sunt de 360 de miliarde de lei, iar cheltuielile sunt estimate la 400 de miliarde de lei.