O coregrafie impresionantă se pregătește pentru duminică în Piața Victoriei din București, cu ocazia evenimentului ”Toți pentru Europa”. Evenimentul are ca scop motivarea cetățenilor să iasă la vot pe 26 mai, la alegerile europarlamentare, și conștientizarea importanței implicării civice, prin prezența la vot.

Peste 4000 de oameni, membri ai comunității Declic, vor realiza o coregrafie specială, pentru a transmite mesajul ”România iubește Europa”. Ei vor fi coordonați de pe scenă de George Zafiu, prezentatorul spectacolului ”Toți pentru Europa”.

Coregrafia va avea trei elemente distincte: un fundal de cartoane albastre, o inimă formată din oameni ținând cartoane albe și steagurile cu „România” și „Europa”, amplasate deasupra, respectiv sub inima albă. Cu jumătate de oră înainte de momentul coregrafiei, fiecare participant va primi câte un carton albastru sau alb.

De la ora 18 vor urca pe scenă trupele Vama, Omul cu șobolani, Taxi și Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera pentru toți participanții din piață. Toți artiștii participă pro bono la eveniment.

De asemenea, vor urca pe scenă personalități din diferite domenii, fără implicare politică. Printre cei care vor transmite pe scenă un mesaj de mobilizare la vot sunt filosoful Mihai Șora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole și Mihai Călin, jurnalistul Moise Guran, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu de la Dăruiește Viața.

”Ieșim pentru a le spune celor ce încă nu s-au decis să participe la alegeri că de votul lor depinde nu doar viitorul României, ci și al Europei. Manifestăm pentru a încuraja tinerii să iasă la vot. Nu dăm culoare politică manifestației. Însă îi dăm spirit european”, a declarat directorul executiv al Declic, Tudor Brădățan.

Manifestația ”Toți pentru Europa” este susținută de Europa FM.