Românii care au studiat în străinătate și care vor să se întoarcă, pot să se angajeze sau să își continue studiile mai ușor, fiindcă au fost eliminate taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor, printr-un ordin al ministrului demis al Educației.

Monica Anisie, ministrul Educației demis prin moțiune a emis, vineri, un ordin prin care sunt eliminate și actualizate anumite taxe pentru serviciile prestate de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

Prin ordinul emis s-au eliminat taxele de recunoaștere/echivalare a studiilor preuniversitare și universitare pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene.

Astfel, accesul pe piața muncii se va face fără alte costuri pentru această categorie.

Taxa pentru recunoașterea/echivalarea studiilor preuniversitare și universitare rămâne numai pentru cetățenii din afara Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene.

„Am decis să respect efortul depus și să îi încurajez pe românii care au studiat în spațiul european să se angajeze și să își continue studiile în România, prin simplificarea modului de recunoaștere a diplomelor de studii. Ceea ce au învățat merită recunoscut și apreciat. Ne bazăm și pe ei să contribuie la construirea unei Românii normale, unei Românii Educate”, a spus Anisie.

Ordinul a intrat în vigoare de la data semnării.