Statul român trebuie să recupereze de la operatorul de transport feroviar CFR Marfă un ajutor de 570 de milioane de euro, împreună cu dobânzile aferente, a anunțat, astăzi, Comisia Europeană.

Ajutorul a fost oferit CFR Marfă sub forma anulării datoriilor și prin neîncasarea unor restanțe de la societate, precizează reprezentanții Comisiei.

„Anumite măsuri de sprijin public în favoarea operatorului istoric CFR Marfă, deținut de stat, i-au conferit acestuia un avantaj economic neloial față de alți operatori. Acestea au constat în anularea datoriilor publice și necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate de operator. Măsurile încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. România trebuie acum să recupereze ajutorul incompatibil”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte CE responsabil cu politica în domeniul concurenței.

În martie 2017, Asociația Transportatorilor Feroviari Privați din România a adresat Comisiei o plângere oficială, în care a susținut că CFR Marfă ar fi beneficiat de ajutoare de stat cu încălcarea normelor UE în materie.

În decembrie 2017, Comisia a inițiat o investigație aprofundată pentru a stabili dacă mai multe măsuri luate de România în sprijinul societății CFR Marfă respectau normele UE privind ajutoarele de stat.

Investigția CE a vizat în special conversia creanțelor în acțiuni în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, în 2013, și necolectarea datoriilor la bugetul de asigurări sociale și a taxelor restante datorate de CFR Marfă, precum și a datoriilor societății față de CFR Infrastructură.

„Comisia a constatat că acțiunile statului din iunie 2013 vizând executarea silită a datoriilor la bugetul de asigurări sociale și taxele restante ale societății CFR Marfă la bugetul de stat au fost conforme cu piața. Cu toate acestea, în ceea ce privește restul de măsuri identificate, Comisia a constatat că, în cazul de față, statul a acționat mai degrabă în calitate de autoritate publică decât ca acționar al societății”, se menționează în comunicat.

Potrivit comunicatului, normele UE privind ajutoarele de stat impun recuperarea ajutoarelor de stat incompatibile în circa patru luni. Cu toate acestea, dat fiind „sectorul sensibil în care operează CFR Marfă… decizia prevede șase luni pentru punerea în aplicare”, mai scrie în comunicat.