Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri, o avertizare “cod roşu” de inundaţii, valabilă, în orele următoare, pe râuri din judeţul Hunedoara.

Până la ora 14.00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de pericol, pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Orăştie – amonte S.H. Brănişca, Strei – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu Râul Mare şi Valea Luncanilor (judeţul Hunedoara).

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 53 de localităţi din 23 de judeţe pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente şi vântul puternic, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

În cursul zilei de marți şi pe timpul nopţii, la nivel naţional au fost emise 32 de atenţionări şi avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse torenţiale, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanţi şi viituri rapide pe râurile mici.

Pentru înlăturarea efectelor, pompierii au acţionat pentru evacuarea apei din 34 de locuinţe, 80 de curţi, 41 de beciuri/subsoluri şi 8 străzi. Totodată, din cauza vântului puternic, 4 copaci au căzut pe carosabil sau autoturisme şi a fost nevoie de intervenţia salvatorilor pentru degajarea acestora.

Precipitaţiile abundente au produs efecte semnificative în judeţul Cluj, unde pompierii au acţionat la nivelul a 8 localităţi, pentru evacuarea apei cu motopompe. Totodată, pe drumul naţional DN 1R, între localităţile Călăţele şi Dealul Negru traficul rutier este oprit din cauza surpării părţii carosabile în urma unei viituri.

Alte judeţe unde aversele torenţiale au produs situaţii deosebite au fost Argeş, Gorj, Ialomiţa şi Teleorman, colegii noştri acţionând pentru evacuarea apei acumulate în peste 70 de gospodării.

În Capitală, au fost înregistrate situaţii izolate în care a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru degajarea a 2 copaci şi evacuarea apei dintr-o parcare şi 3 curţi.

Traficul rutier a fost temporar afectat pe 1 drum naţional (DN 15/MS), 2 drumuri judeţene (DJ 108C/CJ şi DJ 242H/GL) şi este oprit pe 2 drumuri naţionale (DN 57B/CS şi DN 1R/CJ), respectiv pe 1 drum judeţean (DJ 108F/SJ).

O avertizare “cod galben” de ploi, descărcări electrice şi vânt vizează întreaga ţară pe parcursul zilei, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Conform prognozei, până joi, la ora 10.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 60 l/mp.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va menţine la un grad accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul acestei săptămâni.