20 de persoane au fost reţinute, iar alte 38 au fost plasate sub control judiciar, în ancheta furtului de produse de lux de la Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni.

Joi au fost efectuate zeci de percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova.

Prejudiciul este estimat la 800.000 de euro.

Suspecți sunt angajaţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, dar şi ai altor firme.

Au fost confiscate peste 400 de parfumuri, 4 minibaruri şi peste 450 de sticle diverse băuturi, aproximativ 200 de ceasuri şi bijuterii, produse cosmetice şi genţi.

De asemenea, au fost identificate şi ridicate importante sume de bani.

”Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulţi angajaţi ai unei societăţi comerciale, ar fi sustras sau însuşit produse alimentare, produse cosmetice, parfumuri, produse de marochinărie, bijuterii, ceasuri şi alte produse destinate comercializării la bordul aeronavelor. Bunurile în cauză ar fi fost comercializate de către alte persoane, care ar fi avut cunoştinţă despre provenienţa ilicită a acestora”, au precizat, joi, poliţiștii.

Compania Aeroporturi Bucureşti şi Dnata Catering SRL România au confirmat că unii dintre angajaţii lor, precum şi ai altor societăţi comerciale de pe platforma aeroportuară Henri Coandă se află în custodia poliţiei.

”Autorităţile au admis că dnata Catering SRL, CN Aeroporturi Bucuresti şi partenerii lor de afaceri au respectat toate reglementările şi nu sunt responsabile pentru activităţile în care sunt implicati angajaţii în cauză. Totodată, DNATA, CN Aeroporturi Bucureşti şi partenerii lor se delimitează de acţiunile întreprinse la nivel personal, de către acei angajaţi care nu au respectat prevederile legale. Nu putem comenta procedurile legale în curs şi investigaţiile autorităţilor. CNAB, dnata Caterng SRL şi partenerii lor de afaceri sunt angajati in practici etice de afaceri şi operează în conformitate cu toate legile, reglementările şi standardele industriei. Liniile noastre directoare stricte fac ca regulile să fie clare pentru fiecare angajat. Cooperăm pe deplin cu autorităţile în această anchetă”, a transmia Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti.