Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că începând de luni dimineață, ora 10.00, traficul rutier de pe şoseaua Berceni va fi restricţionat pe o porţiune de 500 de metri, pe sensul de ieşire din oraș.

Încep lucrările la noua staţie de metrou „Tudor Arghezi”.

Circulaţia rutieră din zona respectivă urmează să fie organizată în ambele sensuri, câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.

La rândul lor, pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

Noua staţie de metrou va fi construită între staţia Berceni, actualul capăt de linie al Magistralei 2 de metrou şi Şoseaua de Centură. Cu o suprafaţă desfăşurată de 15.100 mp, staţia va fi una supraterană, însemnând o clădire cu subsol, parter şi două etaje.

Lungimea noului traseu, care va avea o cale dublă de rulare (două linii distincte, faţă de o singură linie, cum este în momentul de faţă) va avea 1,6 kilometri, precum şi şase zone de acces pietonal, din care două vor fi situate pe partea opusă a Şoselei.Berceni, fiind asigurată legatura printr-un pasaj pietonal subteran.

De asemenea, din cele două ieşiri, se va face legatura directă cu parcarea de tip park & ride, care va fi amenajată în imediata apropiere.

Mai mult, fiind o staţie supraterană, proiectul prevede inclusiv instalaţie de degivrare a căii de rulare, care să permită exploatarea în condiţii de siguranţă pe timp de iarnă.

Lucrările au ca termen de finalizare 22 de luni de la ordinul de începere a acestora.

Ministerul Fondurilor Europene a aprobat, în septembrie 2020, cererea de finanţare privind construirea staţiei de metrou de pe Şoseaua Berceni, care va face legătura zonei de sud a Bucureştiului cu nordul şi centrul Capitalei, proiect de 50 milioane euro.