Fostul premier Petre Roman a catalogat, luni, gestul procurorului general al României de a anunța trimiterea în judecată a dosarului Revoluției ca fiind unul inacceptabil, în condițiile în care Augustin Lazăr este acuzat că a refuzat de două ori eliberarea unui disident anticomunist.

“Munca procurorilor poate fi corectă și bine făcută, dar ca Augustin Lazăr, aflat în situația de a fi servit cele mai negre ordine ale regimului trecut, să vină să ne vorbească despre Revoluție, asta este inacceptabil. Nu are cum să fie o coincidență ceea ce se întâmplă, este o modalitate să zicem de a mai încerca să treacă peste ceea ce opinia publică a înregistrat cu, cred eu, cu stupoare și cu o categorică respingere și anume activitatea domnului Augustin Lazăr ca procuror împotriva unor deținuți politici care au fost torturați. Această suprapunere mă deranjează cumplit, ca om care a fost la bricada din care aproape jumătate au fost masacrați la miezul nopții, în ziua din 21 spre 22 decembrie. Sunt cu totul și cu totul indignat de faptul că dumnealui vine, foarte senin, iată, Justiția își face datoria, pur și simplu care era modalitatea de a-l opri pe acest om să facă aceste declarații”, a declarat Petre Roman, la Antena 3.

Fostul premier a spus că un asemenea dosar istoric nu trebuia anunțat de un procuror cu trecutul lui Augustin Lazăr.

“Indiferent câtă dreptate face în final, în legătură cu morții Revoluției și această dreptate este așteptată, fără îndoială, ea nu trebuia anunțată de un om care în momentul Revoluției nu era decât un servitor al celor mai negre ținte ale regimului Ceaușescu”, a conchis Petre Roman.