Site icon ApropoChat | Intra Pe noul chat Apropo

Reacții după moartea lui Kobe Bryant

Personalități ale lumii sportului, din politică și televiziune reacționează pe rețelele de socializare la vestea morții baschetbalistului Kobe Bryant într-un accident de elicopter. Alte 8 persoane se aflau la bord, între care una dintre fiicele sportivului.

Cauzele tragediei sunt investigate.

Retras din activitate în 2016, Kobe Bryant a petrecut 20 de ani alături de echipa Los Angeles Lakers.

„Este o veste teribilă. Eu și Melania îi transmitem Vanessei (soția lui Kobe)cele mai calde condoleanțe”, a scris Donald Trump pe Twitter.

”Odihnește-te în pace, Kobe Bryant. Ai oferit atât de multe lumii baschetului. Rugăciunile și gândurile mele se îndreaptă spre familia Bryant”, a transmis Ghiță Mureșan.

„Cumplită veste. Unul dintre cei mai mari baschetbaliști din toate timpurile. R.I.P. Kobe Bryant 💔”, a scris Gheorghe Hagi pe Facebook.

„Kobe a fost o legendă pe teren”, a transmis Barack Obama pe Twitter.

„Oribilă și cumplită vestea trecerii în neființă a unei legende”, a notat Nadia Comăneci pe Twitter.

„Ca toată lumea, sunt întristată de știrea despre Kobe Bryant”, a scris cunoscuta prezentatoare TV Ellen DeGeneres.

“Am inima zdrobită, ai fost o legendă adevărată şi un prieten. Odihneşte-te în pace, Kobe Bryant. Gânduril şi rugăciunile mele merg către soţia şi copiii săi”, a reacționat Tony Parker.

“Nu pot să cred. Inima îmi este atât de grea… Odihneşte-te în pace, Kobe. Ce pierdere inimaginabilă. Toate rugăciunile mele merg către cei pe care i-ai iubit”, a scris Sloane Stephens.

Toate meciurile care s-au jucat aseară, după aflarea veștii despre Kobe, au fost întrerupte după 24 de secunde, numărul 24 fiind numărul cu care Bryant a jucat pe tricou o perioadă din carieră.

 

În ultima postare de pe Instagram, Bryant tocmai îl felicitase pe Lebron James pentru că l-a depășit în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria NBA.

 

Sportivul era căsătorit şi avea patru fiice, ultima născută în vara anului 2019.

După retragere, Kobe Bryant s-a concentrat pe afaceri şi acţiuni de caritate.