Eurparlamentarul Rareș Bogdan, a anunțat, luni, că PNL poartă negocieri cu partidele parlamentare pentru declanșarea alegerilor anticipate.

Liberalii mai au nevoie de 24 de voturi pentru a susține un astfel de demers.

„Noi vom folosit toate mijloacele constituționale pentru a genera alegeri anticipate. Este obligația noastră. Este o cerință a alegătorilor noștri. Acest demers este susținut de USR, UDMR și PMP. Ne așteptăm ca cei care au sprijinit investirea Guvernului Orban, din 23 de parlamentari ALDE, să susțină demersul nostru. (…) Este normal să ne dorim o majoritate formată din două sau trei forțe politice, din care vioara întâi să fie PNL și un Guvern condus de Ludovic Orban. Veți vedea că avem toți pașii pregătiți, lunile februarie, martie vor fi extrem de interesante. Cel târziu în aprilie vom avea alegeri anticipate”, a declarat Rareș Bogdan, la Digi24.

Prim-vicepreședintele PNL a mai spus că grupul de nouă parlamentari demisionari din Pro România vor susține anticipatele.

„Avem toată convingerea că grupul condus de Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, cei nouă demisionari din Pro România, vor susține acest demers. Ar mai fi nevoie de 24 de voturi care pot fi formate din demisionari, din așa numiți independenți și din cei care aparțin minorităților naționale. (…) Liderii politici, în frunte cu Ludovic Orban, muncesc la acest demers de declanșare a alegerilor anticipate”, a precizat Rareș Bogdan.