Purtătorul de cuvânt al Institului Matei Balș, medicul Cătălin Apostolescu a declarat la Europa FM că se fac testele asupra contacților persoanelor confirmat deja cu noua tulpină a coronavirusului din Marea Britanie.

”Vineri s-au confirmat două persoane cu noua tulpină, urmează de văzut în zilele următoare dacă și contacții lor au aceeași tulpină sau nu. Sunt în total trei cazuri. Este o analiză laborioasă, practic același personal care face testele PCR face și secvențierea”, a declarat la Europa FM medicul Cătălin Apostolescu.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicul Cătălin Apostolescu face apel la prudență maximă din partea autorităților.

”Ar trebui să fim prudenți și să nu ne grăbim.

Vă referiți la restricții…

Da, în primul rând la restricții”, a precizat medicul Apostolescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Purtătorul de cuvânt al Institului Matei Balș, medicul Cătălin Apostolescu, atrage atenția că în România, doar în trei centre se poate depista dacă infectarea cu virusul SARS COV  2 conține noua tulpină, considerată mult mai contagioasă.

”Testul PCR este vorba de o simplă amplificare a materialului genetic și care, din fericire, în zilele noastre, se face destul de automatizat. În cazul secvențierilor trebuie făcute extracte ale acidului nucleic genă cu genă. Astfel de secvențiere o mai face și Institutul Cantacuzino și cred că și un laborator privat. Atât, în toată țara”, a precizat medicul Apostolescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.