Liderii PSD se reunesc luni, la Palatul Parlamentului, în ședință a Biroului Permanent Național. Potrivit unor surse social-democrate, aceștia ar urma să discute despre pregătirile pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc la sfârșitul lunii mai.

Biroul Permanent al PSD se reunește luni, 25 februarie 2019, începând cu ora 11.00, la Palatul Parlamentului, Sala grupului PSD “Ovidiu Șincai”, au anunțat social-democrații.

La întrunire urmează să participe și premierul Viorica Dăncilă, care deține și funcția de președinte executiv al formațiunii.

Pe agenda de lucru se află, potrivit unor surse social-democrate, citate de Agerpres, pregătirea pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc la sfârșitul lunii mai.

Ședința PSD este prima după ce mai mulți lideri, printre care Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, au participat la congresul PES.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a relatat, sâmbătă, la Congresul PES, că a vorbit cu președintele PSD și că i-a spus lui Liviu Dragnea că dacă social democrații vor să facă parte din familia socialiştilor europeni trebuie să respecte valorile fundamentale ale acesteia.