Partidul Social Democrat critică decizia șefului statului de la constesta “legea Trianon” la Curtea Constituțională.

„ La doar o zi după împlinirea a o sută de ani de la unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României în secolul XX, domnul Iohannis comite gestul care certifică faptul că avem de a face cu o conduită perseverent anti-românească. Gesturile de care am amintit nu au fost întâmplări şi nici simple inacţiuni. Conştient şi intenţionat, domnul Iohannis a minimalizat, discreditat sau ignorat toate evenimentele semnificative care, în urmă cu o sută de ani, au determinat înfăptuirea celui mai înalt ideal al românilor, România Mare – intrarea României în Primul război mondial, pentru eliberarea Transilvaniei (1916), istoricele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz (1917), exprimarea voinţei populare de unire cu România de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia (1918), eliberarea Ungariei de pericolul bolşevic (1919) şi încheierea Tratatului de la Trianon (1920)”, au transmis social-democraţii,

Opoziția critică, totodată, atitudinea premierului şi ministrului Afacerilor Externe faţă de declaraţiile şi acţiunile din interiorul şi din exteriorul ţării „menite să discrediteze evenimentul şi să consacre conotaţii negative ale Tratatului”.

PSD acuză şi de întârzierea promulgării, „care a făcut ca legea adoptată de Parlament să nu intre în vigoare înainte de momentul aniversar al Centenarului”.

În opinia social-democraților, plângerea înaintată Curţii Constituţionale este „un înscris jenant ce nu merită a fi comentat pe fond” şi afirmă că istoria României nu poate fi umilită sau discreditată.

„Este doar instrumentul unei ruşinoase acţiuni de întârziere a consacrării normative a zilei de 4 Iunie ca „Ziua Tratatului de la Trianon”. Mai devreme dau mai târziu, dreptate se va face. Iar meschinii politruci se vor reîntoarce în anonimatul ruşinii”, mai spun ei.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituţională cu privire la Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, susţinând că o asemenea sferă de reglementare este de esenţa unei simple declaraţii a Parlamentului, a unui anunţ, fără caracter normativ.