Partidul Social Democrat reacționează miercuri, după decizia Curții Constituționale, care a stabilit că bugetul de stat este constituțional, și îi cere președintelui Klaus Iohannis să își ceară scuze copiilor pentru amânarea majorării alocațiilor.

“Iohannis trebuie să își ceară scuze de la copii pentru amânarea majorării alocațiilor și de la comunitățile locale pentru întârzierea inutilă a investițiilor!Decizia Curții Constituționale prin care este respinsă plângerea președintelui împotriva bugetului de stat arată că singurul scop al lui Iohannis a fost să blocheze guvernarea PSD, așa cum am văzut și în cazul blocării nominalizărilor miniștrilor la Transporturi și Dezvoltare. A fost doar o manevră electorală prin care Iohannis a vrut să împiedice PSD să realizeze lucruri bune pentru cetățeni: investiții în dezvoltarea locală, investiții în sănătate, majorări de pensii și salarii sau creșteri ale alocațiilor pentru copii. PSD nu va renunța! Vom continua să îndeplinim programul de guvernare votat de cetățeni!”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.

Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019, însă a admis obiecția sa în legătură cu plafoanele unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

Prima obiecție de neconstituționalitate pe legea bugetului a fost respinsă cu majoritatea de voturi, iar cea de-a doua obiecție referitoare la Legea plafoanelor bugetare a fost admisă cu unanimitate de voturi.