Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei PUBLISIND organizează, miercuri, un miting în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi alte acţiuni similare în faţa prefecturilor din Bacău, Timiş şi Cluj.

Federaţia PUBLISIND include 35.000 de membri de sindicat din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu şi RA-APPS.

Organizaţia sindicală critică adoptarea de Guvern a OUG nr. 226/2020, prin care salariile angajaţilor din sistemul public sunt plafonate la nivelul lunii decembrie 2020.

Sincialiștii cer eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea Legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi corelarea creşterii salariului minim cu majorarea preţurilor de consum, dar și o întrevedere cu premierul Florin Cîţu.

Federaţia PUBLISIND avertizează că, în cazul nerezolvării solicitărilor, acţiunile de stradă vor continua pe termen nedeterminat.

„Protestele vor continua pe termen nedeterminat. (…) Nu cerem majorări salariale! Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de Executiv şi aprobate în Parlamentul României. (…) Pentru o salarizare decentă şi echitabilă aşteptăm cuminţi la rând încă din anul 2010, an în care mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o nouă Lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaţionale. (…) Sporurile sunt îngheţate din anul 2010. Din anul 2021 îngheaţă din nou şi salariile, după doar doi ani de aplicare a Legii-cadru, însă îngheaţă exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege şi care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022”, se precizează într-un comunicat.