La un an de la Mitingul Diasporei, care s-a încheiat cu o intervenție în forță a autorităților, fără precedent în istoria recentă a României, în Piața Victoriei din București este anunțat un nou protest de amploare. Proteste sunt anunţate şi în alte oraşe din ţară, la Iaşi, Constanţa, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Braşov, Sibiu, dar şi în străinătate, la Roma, Milano, Paris şi în alte capitale europene unde trăiesc români.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, manifestaţia este organizată de Tomescu Tommy Joul în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România. Cererea a fost aprobată pentru aproximativ 250.000 de persoane.

Jandarmeria susţine că organizatorii au comunicat faptul că protestul din Piaţa Victoriei începe la ora 14.00 şi se desfăşoară până la ora 22.15.

„A mai rămas foarte puţin până la 10 August 2019. Aproape nimic nu s-a schimbat, cu excepţia faptului că Dragnea a intrat la puşcărie. În continuare, însă, îi avem pe Tăriceanu, Dăncilă, Şerban Nicolae, Nicolicea, Iordache, Pleşoianu, iar lista poate continua. În continuare, dosarul 10 August este nerezolvat, ba mai mult a fost mutat la DIICOT, acolo unde PSD şi-a pus omul de încredere în urmă cu aproximativ un an jumătate. Tocmai din cauza acestor lucruri, pe 10 August 2019 ne vedem din nou în Piaţa Victoriei.

În urma discuţiilor cu mai multe persoane implicate, acesta va fi programul general al protestului din 10 august: 1) adunarea începe încă de la primele ore ale dimineţii în Piaţa Victoriei; 2) la ora 17,00 ne mutăm cu toţii în Piaţa Revoluţiei, la sediul MAI, de unde la ora 19,00 va începe un marş spre Piaţa Victoriei. Traseul marşului este următorul: ora 19,00 – plecare de la sediul MAI, din Piaţa Revoluţiei – sediul DIICOT (Calea Griviţei) – Guvern (pe Calea Victoriei). Sunt în jur de doi kilometri, iar timpul estimat este de jumătate de oră”, se spune în anunţul de pe Facebook.

În paralel cu manifestaţia din Piaţa Victoriei, de la ora 17,00 se va organiza un protest de mai mici dimensiuni în faţa sediului Ministerului de Interne din Piaţa Revoluţiei, de unde oamenii vor pleca, la ora 19,00, în marş spre Piaţa Victoriei.

„La MAI sunt vinovaţii principali pentru violenţele din 10 August 2018 şi tot aici s-a creat acel plan diabolic împreună cu şefii din Jandarmerie şi alte structuri. La ora 19,00 plecăm în MARŞUL DREPTĂŢII spre Guvern, prin faţa sediului DIICOT, unde se instrumentează acum dosarul 10 August.

NU UITAŢI, tot de la MAI (fostul CC al PCR) a pornit Revoluţia din 89′ care ne-a scăpat de regimul dictatorial şi tot de aici trebuie să aflam adevărul şi desecretizarea jurnalului de luptă, iar vinovaţii, Carmen Dan, Cucoş, Paraschiv, Cazan, să răspundă în faţa Justiţiei!”, scrie pe o altă pagină de Facebook.

La protestul din Bucureşti şi-a anunţat prezenţa şi pianistul german Davide Martello, cunoscut pentru reprezentaţiile susţinute în mai multe zone de conflict din lume.

„Îmi pare rău că trebuie să îmi anulez concertele următoare din Germania. Este un protest mare pe 10 august în Bucureşti împotriva corupţiei din România. Anul trecut, în cadrul unei manifestaţii paşnice similare, poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva propriului popor. Vreau să îi ajut de această dată, astfel încât să se poată ascunde în spatele pianului meu în cazul în care poliţia foloseşte din nou gaze lacrimogene”, spune Davide Martello pe pagina sa de Facebook.

 

Participanții la Europa FM Live pe Plajă 2019 vor fi și ei conectați la Piața Victoriei, după cum au anunțat, în urmă cu o zi, chiar de pe scenă, Vlad Petreanu și Moise Guran.

„Votul ne-a arătat cât de puternici putem fi împreună. Am devenit o comunitate de valori. #9nepasa – aceasta este mesajul pe care Europa FM îl dă României”, a transmis Moise Guran, de pe  scena celui mai mare festival din sudul litoralului.

Vlad Petreanu și Moise Guran au anunțat că pe 10 august se vor afla în Piața Victoriei și îi vor conecta pe cei prezenți la Europa FM Live pe Plajă cu Piața, care devine centrul României pentru o zi.